CONDIŢII GENERALE
Termenii şi condiţiile se aplică tuturor comenzilor plasate de către un client către societatea S.C. Believe In Yourself S.R.L., pe versiunea pentru mobil și desktop a site-ului, prin intermediul unui apel telefonic sau oricare din celelalte metode de comandă.
Prin utilizarea grace.ro şi/sau prin plasarea unei comenzi, vă obligaţi să respectaţi termenii şi condiţiile specificate mai jos (“Termenii și condițiile”). Înainte de plasarea unei comenzi, vă rugăm să vă asiguraţi că aţi citit şi înţeles condițiile impuse mai jos.
Doar persoanele fizice cu vârsta minimă de 18 ani, care nu se află sub tutelă, nu activează ca persoane juridice și care au rezidență sau o altă adresă în România (excluzând companii de redirecționare a adresei) pot plasa o comandă.
Includerea oricăror produse pe grace.ro la un moment dat nu implică sau garantează faptul că aceste produse vor fi disponibile în orice moment. Ne rezervăm dreptul de a înceta în orice moment comercializarea unui produs, chiar dacă acesta a fost într-o comandă deja plasată pe site și implică anularea comenzii în cauză.
Pentru produsele cu stoc limitat aflate în promoții sau campanii vom procesa comenzile în ordinea plasării lor pe site. Dacă există comenzi ce nu pot fi onorate din lipsă de stoc, ne rezervăm dreptul de a anula comanda și veți primi o notificare pe email sau telefon în acest sens.
Ne rezervăm dreptul de a modifica la o anumită perioadă de timp secțiunea “Termeni și condiții” fără a vă notifica în prealabil. Comenzii dumneavoastră i se vor aplica termenii și condițiile de pe grace.ro la momentul plasării comenzii.
Grace dorește să ofere cea mai bună experiență online. În acest scop, trebuie să ne asigurăm că serviciile noastre funcționează ireproșabil. Înțelegeți și consimțiți:
(I) să nu postați, să nu redistribuiți, să nu încărcați și nici să promovați orice comunicări sau conținut care ar putea aduce prejudicii sau care ar putea avea o influență negativă asupra companiei, produselor sau serviciilor noastre;
(II) să nu acționați de așa manieră ori să utilizați vreun dispozitiv care ar restricționa, împiedica, incomoda sau nu ar permite oricărui alt utilizator să utilizeze ori să beneficieze de site-ul grace.ro sau care ar afecta siguranța site-ului sau
(III) să nu folosiți niciun dispozitiv sau tentativă de a utiliza vreun motor, software, instrument, agent, script sau alt dispozitiv sau mecanism (care include dar nu se limitează la păianjeni, boți, roboți de indexare, avataruri sau agenți inteligenți) pentru a naviga sau a căuta pe site ori pentru a copia conținut de pe site. Ne rezervăm dreptul de a bloca imediat accesul la site și de a închide contul oricărui utilizator care încalcă această prevedere sau orice altă prevedere specificată în acești termeni și condiții.
PREŢURILE ŞI TAXELE DE LIVRARE
Preţurile afişate pe grace.ro includ taxa pe valoarea adăugată prevăzută de lege, dar nu includ o taxă de livrare.
Taxa de livrare pentru fiecare comandă va fi aceeaşi, indiferent de mărimea sau greutatea comenzii dumneavoastră. Costul pentru fiecare metodă de livrare este indicat clar în timpul procesului de finalizare a comenzii. Taxa standard de livrare este de 19 LEI. În cazul în care nu vă putem livra integral comanda şi trebuie să efectuăm mai mult de o livrare, nu veţi suporta o taxă suplimentară pentru livrările ulterioare.
PLASAREA COMENZII/ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
Opţiunile disponibile de plasare a comenzii sunt doar prin intermediul grace.ro. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vizitaţi paginile referitoare la Serviciu clienţi.
Imediat după plasarea comenzii, dacă ne-aţi furnizat adresa dumneavoastră de e-mail, veţi primi un e-mail de confirmare. În cazul în care, dintr-un anumit motiv (lipsa stoc, produs defect sau alte motive ce tin de furnizori), nu vă putem procesa comanda, vă vom anunţa în cel mai scurt timp (maxim 2 zile lucrătoare) pe adresa de email folosită la plasarea comenzii sau la numărul de telefon care a folosit la plasarea comenzii. În cazul în care am primit deja plata pentru comanda dumneavoastră, vom încerca să vă rambursăm suma respectivă utilizând aceeaşi metodă ca cea folosită pentru efectuarea plăţii. În cazul în care, dintr-un anumit motiv, sunt necesare alte aranjamente, vă vom comunica acest lucru şi vă vom solicita să contactaţi Serviciul clienţi Grace care va efectua rambursarea sumei.
LIVRARE
Grace depune toate eforturile necesare cu privire la acceptarea şi procesarea comenzilor şi va încerca să livreze comanda dumneavoastră la o adresă de domiciliu sau la altă adresă din România, conform opţiunii de livrare selectate de dumneavoastră.
Grace va încerca să depună diligenţe pentru expedierea comenzilor în cel mai scurt timp cu putinţă şi în ordinea în care acestea au fost plasate. Dorinţa noastră este să livrăm comanda în termen de 1 până la 4 zile (se iau în considerare doar zilele lucratoare) de la confirmarea sa. Deşi intenţia noastră este să efectuăm livrarea în intervalul comunicat, va aducem la cunoştinţă că livrarea ar putea dura mai mult din cauza unor evenimente independente de voinţa noastră, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data confirmarii comenzii. În cazul în care termenul de livrare depăşeşte 30 de zile, puteţi anula comanda.
Veţi găsi integral pe grace.ro Informații despre livrare.
În cazul în care comanda dumneavoastră nu ajunge până la data programată, vă rugăm să contactaţi Serviciul clienţi Grace prin apel telefonic la [numar de telefon] sau prin e-mail contact@grace.ro .
ANULAREA SI RETURNAREA COMENZII
Puteţi anula sau returna comanda de la data plasării comenzii până în ziua 30 de la primirea articolelor comandate. Dacă aţi plătit pentru aceste articole, vi se va rambursa o sumă care va exclude taxa de retur de 19 LEI al articolelor către Grace, în cazul în care a fost generată o astfel de taxă.
Dacă doriţi să anulaţi sau să returnaţi comanda, vă rugăm să ne transmiteţi prin e-mail la contact@grace.ro sau la numărul de telefon [numar de telefon] apoi returnaţi-ne articolul/articolele conform prevederilor din secţiunea Returnări de mai jos în termenul de 15 zile specificat în secţiunea Livrări de mai sus. Noi vom încerca să efectuăm rambursarea utilizând aceeaşi metodă folosită pentru efectuarea plăţii (sau, în cazul în care articolele nu au fost achitate încă, vom reflecta returul articolelor în soldul contului dumneavoastră) în cel mai scurt timp cu putinţă, cel mai târziu în termen de 14 zile de la primirea notificării dumneavoastră de anulare, cu condiţia ca noi să fi primit articolele sau dovada că le-aţi returnat. Poate fi utilizată o altă metodă de plată pentru rambursare cu condiţia ca dumneavoastră să fiţi de acord cu această modificare; acest lucru nu va genera cheltuieli suplimentare.
Dacă articolul pe care l-aţi primit prezintă defecte, vă rugăm să faceți o notificare imediat şi să returnaţi articolul conform secţiunii Returnări de mai jos. Pentru orice produse considerate defecte, Grace va efectua o rambursare integrală. Prevederile specificate aici nu limitează niciun drept aplicabil prevăzut de lege.
RETURNĂRI
Grace garantează o rambursare integrală conform secţiunii Anularea comenzii cu condiţia ca toate articolele să fie returnate în aceeaşi stare în care erau la primire. Acest lucru înseamnă că articolele nu trebuie să fi fost deteriorate, murdărite, spălate, modificate sau purtate (cu excepţia probării lor) şi că orice etichete ale articolului sau coletului trebuie să fie intacte. Dacă produsul/produsele se încadrează în vreunul din categoriile de mai sus, iar acest lucru împiedică revânzarea, Grace îşi rezervă dreptul de a opri până la 50% din valoarea acestora.
Duceţi articolele pe care le returnaţi, la un centru de preluare expedieri, din România. Dacă preferaţi, puteţi returna articolul/ articolele şi prin preluare de la domiciliu.
METODE DE PLATĂ
NUMERAR LA LIVRARE
Puteţi alege să plătiţi în numerar la livrare atunci când primiţi bunurile, fără alte cheltuieli suplimentare.
Veţi primi factura obligatorie conform legii în e-mailul referitor la Confirmarea expedierii.
ONLINE CU CARD BANCAR PRIN Netopia (Visa/Visa Electron/Maestro/MasterCard)
Daca ati ales metoda de plata "Online prin card bancar" este necesar sa completati un formular cu informatiile despre cardul dumneavoastra in pagina securizata a procesatorului de plati.
RĂSPUNDEREA NOASTRĂ
Nimic din aceşti Termeni nu va exclude sau limita răspunderea Grace cu privire la orice aspect pentru care ar fi ilegal să ne limităm sau să ne excludem răspunderea.
Grace acceptă răspunderea pentru deces sau leziune corporală provocate de neglijenţa noastră sau de cea a angajaţilor sau reprezentanţilor noştri. Nu intenţionăm să excludem răspunderea pentru declaraţiile false făcute de noi sau de angajaţii sau reprezentanţii noştri. În eventualitatea încălcării acestor Termeni, vom fi răspunzători doar pentru pierderile care sunt o consecinţă previzibilă în mod rezonabil a acestei încălcări.
Grace nu este răspunzător pentru pierderile indirecte care sunt un efect secundar al pierderii sau pagubei principale, de exemplu pierderea profiturilor sau pierderea oportunităţii, sau pentru imposibilitatea de a livra bunurile sau de a ne îndeplini oricare dintre obligaţiile care ne revin conform acestor Termeni în cazul în care această imposibilitate este cauzată de un eveniment asupra căruia nu deţinem niciun control, care include dar nu se limitează la: incendiu, inundaţie, furtună, răscoală, dezordine civilă, război, accident nuclear şi activitate teroristă.
Răspunderea noastră maximă faţă de dumneavoastră pentru orice pierdere sau pagubă care se produce în legătură cu comanda dumneavoastră pe grace.ro va fi limitată la preţul total al comenzii dumneavoastră.
Dacă aveți o problemă cu un produs pe care l-ați achiziționat de la Grace online și nu ați putut rezolva reclamația cu Grace, atunci puteți depune reclamația pe platforma UE de soluționare online a litigiilor („platforma SOL”).
Platforma SOL le oferă consumatorilor și comercianților din UE posibilitatea de a încerca să obțină o soluționare alternativă a reclamațiilor legate de cumpărăturile efectuate online. Acest punct unic de contact este conceput ca un site web interactiv și ușor de utilizat, disponibil în toate limbile oficiale ale UE și gratuit. Prin utilizarea platformei SOL, consumatorul și comerciantul pot găsi o entitate de soluționare a litigiilor și apoi pot parcurge procedura de găsire a unei soluții pentru reclamația consumatorului. Platforma SOL este disponibilă aici: http://ec.europa.eu/odr.
CULORI
Depunem toate eforturile posibile pentru a afişa corect caracteristicile produselor noastre, inclusiv dimensiunea şi culorile. Culoarea pe care o vedeţi va depinde de sistemul dumneavoastră informatic, iar noi nu putem garanta faptul că PC-ul sau telefonul dumneavoastră mobil va afişa corect aceste culori.
GARANŢIE
În cazul în care bunurile pe care le-aţi achiziţionat prezintă defecte, Grace respectă toate reglementările prevăzute de lege privind garanţia. În cazul în care aveţi o reclamaţie cu privire la defecte evidente privind materialul sau la cele legate de fabricaţie a bunurilor pe care le-am furnizat, inclusiv cu privire la pagube suferite în timpul transportului, vă rugăm să ne comunicaţi acest lucru prin returnarea imediată a bunurilor utilizând formularul de retur pretipărit din colet.
CESIUNE
Grace îşi rezervă dreptul de a cesiona sau de a transfera către terţi angajamentul pentru orice cerere/cereri de plată născute în legătură cu livrarea bunurilor.
REZILIEREA UNOR TERMENI
În cazul în care o parte a acestor Termeni este interzisă sau considerată fără efect de orice instanţă sau organism de reglementare, ceilalţi Termeni vor continua să se aplice.
DREPTURI DE PROPRIETATE
Toate drepturile de proprietate intelectuală, cum ar fi mărcile şi drepturile de autor de pe Grace, revin companiei S.C. GRACE RETAIL STORE S.R.L.. Orice utilizare a site-ului grace.ro sau a conţinutului său, inclusiv copierea sau stocarea integrală sau parţială a conţinutului, în alt scop decât pentru uzul dumneavoastră personal şi necomercial, este interzisă fără permisiunea Grace.
INFORMAŢII DESPRE COMPANIE
S.C. GRACE S.R.L.
Strada Gheorghe Pop de Basesti, nr. 33A, ap.2
CUI: RO46799160
Mail: contact@grace.ro